Mai întâi trebuie să înveţi cum să trăieşti şi după aceea să-i acuzi pe alţii!
Esenţialul este viaţa, numai viaţa, calea veşnică, necurmată spre descoperirea vieţii, actul descoperirii ca atare şi nicidecum descoperirea în sine.
Fiecare fiinţă îşi are drumul ei, îl cunoaşte, soseşte şi pleacă cântând; numai el singur nu ştie nimic, nu înţelege nimic, nici pe oameni, nici limba lor, e străin de toate – un avorton al naturii.
Taina existenţei umane constă nu în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.
A trăi este o adevărată aventură.
Dacă vrei să dobândeşti puterea de a suporta viaţa, fii gata să accepţi moartea.
Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei.