Omului îi este inaccesibilă esenţa lucrurilor şi natura o percepe aşa cum se reflectă ea în ideea lui, trecând prin sentimentele lui: prin urmare, trebuie tot mai mult curs ideii, fără teamă de ideal.
Omul işi zgândere mereu rana, voind parcă să se îmbete din propria-i suferinţă, ca şi cum conştiinţa unei nenorociri copleşitoare ar constitui totodata şi un izvor de voluptate.
Însă o anumită mărginire a minţii este, se pare, calitatea aproape necesară, dacă nu a oricărui om activ, atunci măcar a oricărei persoane pusă pe agoniseala serioasă de bani.